DOROBANÞII


Au sosit în București dorobanții de pe cîmpul de război. Acești eroi, cu care gazetele radicale se laudă atîta, sînt, mulțumită guvernului, goi și bolnavi. Mantalele lor sînt bucăți, iar sub manta cămașa pe piele, și nici cojoc, nici flanelă, nici nimic. Încălțați sînt tot atît de rău, unul c-un papuc ș-o opincă, altul c-o bucată de manta înfășurată împrejurul piciorului, toți într-o stare de plîns, într-o stare care te revoltă în adîncul inimei.
O spunem de mai nainte, nici o scuză, nici o justificare, nici o esplicație nu ne poate mulțămi față cu această mizerie vădită și strigătoare la cer. Canibali au fost acei ce i-au trimis iarna la război în asemenea stare? Nu mai întrebăm de au fost români sau nu. Sîntem de mai nainte siguri că numai români n-au putut fi aceia cari i-au trimis pe țăranii noștri în asemenea stare în Bulgaria. Dar am fi putut crede ca să fie cel puțin oameni. Turcii, despre cari se zicea că mor de foame și de frig, au sosit la București mai bine îmbrăcați și mai îngrijiți decît soldații noștri. Rușii cari pleacă la cîmpul de luptă sînt toți îmbrăcați bine, cu cojoc și cu manta sănătoasă, și bine încălțați; la ai noștri îmbrăcămintea e curat ironia unor haine, e goliciunea parafrazată. Și astfel au petrecut aceste victime ale radicaliei, ca să nu zicem un cuvînt mai rău, în zăpadă și în ger, nemîncați, neîmbrăcați, decimați mult mai mult de frig și de lipsă decît de gloanțele dușmanului. Nu sînt în toate limbile omenești la un loc epitete îndestul de tari pentru a înfiera ușurința și nelegiuirea cu care stîrpiturile ce stăpînesc această țară tratează cea din urmă, unica clasă pozitivă a României, pe acel țăran care muncind dă o valoare pămîntului, plătind dări hrănește pe acești mizerabili, vărsîndu-și sîngele onorează această țară. Și pe cînd acești cumularzi netrebnici, această neagră masă de grecotei ignoranți, această plebe franțuzită, aceste lepădături ale pămîntului, această lepră a lumii și culmea a tot ce e mai rău, mai mincinos și mai laș pe fața întregului univers face politică și fanfaronadă prin gazete și se gerează de reprezentanții unei nații ai cărei fii aceste stîrpituri nu sînt și nu pot fi, tot pe atuncea soldatul nostru umblă gol și desculț, flămînd și bolnav pe cîmpiile Bulgariei, îi degeră mîni și picioare, de cad putrede de pe trupul viu al omului și, veniți înapoi în țară, cad pe drumuri în țara lor proprie de frig și de hrană rea. Și tot în această vreme vezi greci obraznici în mijlocul Bucureștilor refuzînd de a-i primi în cartier. Am ajuns cu teoria de ,,om și om" așa de departe încît fiece grecotei, fiece venitură , fiece bulgăroi e mai om în această țară decît acel ce-și varsă sîngele pentru ea. Scuzabil n-au fost acest război, dar esplicabil putea să devie purtat în condiții normale, dar în modul în care s-au purtat, cu oameni goi și flămînzi, au fost o adevărată crimă, un omor de oameni prin foame și frig.
Consistă această țară din călăi și din victime?

[Se publică în ,,Timpul", II, nr. 293, 30 decembrie 1877, p. 2. Este reprodus în ,,Românul", XXII, 1 ianuarie 1878, p. 2. Se tipărește în volum, prima dată, în M. Eminescu, Opere, II, București, Editura Cultura Românească S.A.R., 1939, p. 207-209. M. Eminescu, Opere X, Publicistică (1877-1880), Editura Academiei, București, 1989, p. 33.]