CI, unul dintre bătrânii cetății spuse: „Vorbește-ne despre Bine și despre Rău”.
Și el răspunse:
„Despre binele care sălășluiește în voi aș putea vorbi, dar nu și despre rău.
Fiindcă răul ce-i oare, dacă nu binele chinuit de propria-i foame și de propria-i sete?
Într-adevăr, când binele este hămesit, el își caută hrana chiar în cele mai întunecate hrube, iar când este însetat se adapă chiar din apă moartă.

Sunteți buni când sunteți una cu voi înșivă;
Totuși, când nu sunteți numai cu voi înșivă nu sunteți răi,
Pentru că o casă învrăjbită nu-i un cuib d hoți; ea nu este decât o casă învrăjbită;
Iar o corabie fără cârmaci poate rătăci fără scop printre stânci, fără să se scufunde.

Sunteți buni când încercați să dăruiți din voi înșivă.
Totuși nu sunteți răi când căutați să câștigați pentru voi înșivă,
Fiindcă atunci când căutați un câștig, nu sunteți decât o rădăcină care, prinzându-se de pământ, se hrănește din sânul acestuia.
Desigur, fructul nu poate spune rădăcinii: „Fii asemenea mie, plină și rumenă, dăruind fără oprire din abundența ta”.
Fiindcă pentru un fruct a dărui este o nevoie, așa cum pentru rădăcină a primi este o nevoie.

Sunteți buni când sunteți deplin treji în discursurile voastre,
Totuși nu sunteți răi când picotiți, când limba vi se clatină amețită,
Și chiar un discurs cu poticneli poate fortifica o limbă slabă.

Sunteți buni când cu pas ferm, întreprinzători, mergeți către scopul propus,
Totuși nu sunteți răi când vă îndreptați într-acolo șchiopătând, pentru că, chiar cei ce șchioapătă nu rămân în urmă.
Însă cei care sunteți puternici și iuți, feriți-vă să șchiopătați în fața celor schilozi, cu gândul că le faceți plăcere.
Sunteți buni în nenumărate rânduri și nu sunteți numaidecât răi când nu sunteți buni,
Nu faceți decât să hoinăriți și să leneviți.
Ce păcat că nici cerbii nu pot învăța broaștele țestoase să fugă precum vântul!

În dorul după eul vostru uriaș vă stă bunătatea, iar această năzuință trăiește în voi toți.
La unii, însă, bunătatea este un torent ce se prăvale furtunos spre mare, ducând cu el tainele colinelor și cântecelor pădurilor,
Iar la alții, asemenea-i unui biet pârâiaș, care se pierde în meandre, ocolind și întârziind înainte de a atinge țărmul mării.
Dar cel cu năzuința arzătoare să nu zică, cumva, celui a cărui dorință e mai domoală: ”Pentru ce ești încet și leneș?”
Fiindcă cei buni nu-l întreabă pe cel gol „unde ți-s hainele?”, nici pe cel fără de acoperiș, „ce s-a întâmplat cu casa ta?”.