însă pentru sunetele de afară străin, închis
într-o lume unde nu mai pătrund
cu ecourile lor luminile lumii de afară și își închid
contururile de muzică pe care orice înscris

al unui lucru, al unei ființe îl așează în cartea
uriașă a firii, deschisă, și întorcîndu-și
filele cu texte uneori neînțelese, pe care ai vrea
să le oprești - dar care curînd își

va întoarce ultima pagină
și nu va mai urma decît cea de pe urmă foaie
și aceea albă. și cine

știe mai cine are să vină să o îndoaie
și va mai scrie un rînd doar și o dată
și va închide peste ea scoarța crăpată.

și tu, cartea asta care ți-a fost
vremea, și locul sufletului tău, nu ți-a fost
în puteri s-o citești ascultînd-o în silabe

chiar dacă le-ai înțeles înțelesul,
și în urechile tale au rămas albe,
și ai citit doar cu ochii, și mersul

înspre înlăuntru nu l-ai mai urmărit.
să trăiești o vreme surd la răsfrîngerile
pe care în tine, în oricine ar fi trebuit
să le aibe rîsul și plîngerile

din afară.și pe urmă, cînd s-a închis
cartea, nici să nu mai știi dacă rămîn
pentru altcineva, mai tîrziu, din ce-a scris
acolo, lucruri de înțeles cînd o va lua poate în mîini.