|
Biographie Mondea Adrian
un fel de selfie... transcendentar.
Cuvintele conturează.
Cuvintele se conturează, dau naștere,
un fel de „țesut” complex,
învăluind stările, învăluind emisferele.
Cuvintele se „regândesc” adesea
într-un minunat vortex al trăirilor,
coborând discret
pe locurile intime,
pe acea bandă a sufletului blocat în vibrație
(...și distanța necesară pentru încă o sublimă respirație).
Să fie poezia un spațiu vital al regăsirii?
Sinele unui paradox
în care am visat să avem o altă viață?
Poate de aceea „curțile” noastre interioare
nu ne aparțin.
Nu au granițe.
„Aleile” au devenit locuri de joacă,
un panteon în jurul căruia
nu există decât propriile noastre dorințe,
senzații, eul creator
și impactul psihic al nuanțelor.
Dacă ar fi să investesc într-un selfie
având ca fundal un joc teribil
de ieșiri de urgență,
unde „enclavele” intimității mele
ar triumfa în ciuda mâinilor goale,
aș putea, stenic,
rupe marele pas al subconștientului,
despărțit de oracole.
Doar gândurile sunt umbrite de pleoape.
Așa că...
Pentru că știu
că suntem cu toții fascinați
de frumusețea convulsivă
a reginei nopții.
|
Textes Recommandés
