Dacă două mâini rebele
nu te-ar ține orb mereu,
te-ai opri în clipe grele
și privind cu dor la stele,
ai vedea că-i scris pe ele:
Dumnezeu!

Dacă două vechi zăvoare
nu te-ar ține surd mereu,
ai șopti: Ce meșter mare
scoate păsări cântătoare?
Și ți-ar spune orice floare:
Dumnezeu!

Dacă marea întristării
nu te-ar ține rob mereu,
ai șopti în largul zării:
Cine-i Tatăl îndurării?
Și ți-ar spune valul mării:
Dumnezeu!

Dar de ți-ai vedea veșmântul
care-mbracă vechiul „eu”,
ai umplea de plâns pământul
si, primind cu drag Cuvântul,
l-ai simți în piept pe Sfântul
Dumnezeu!