În lacrimi, serafimii, sub luna-n triºti fiori,
Visând, cu-arcuºe-n deget, în abur calm de flori,
Scoteau din melancolie murindele viole
Suspine albe-n lunec pe-azurul de corole.
Îmi daseºi - clipã sfântã - întâiul tãu sãrut,
Plãcându-mi sã mã chinui ca un martir tãcut.
Savant lãsam beþia tristeþii sã mã frângã,
Cum, fãrã de regrete ºi fãrã sã se plângã.

Cules de vise lasã în suflet ce-a cules.
Pribeag, þinteam pavajul bãtrân de umblet des,
Când tu, cu soare-n plete, cu-amurg lãsând sã-þi cadã
În ochi, c-un râset dulce, mi-ai apãrut în stradã
ªi am crezut cã-i zâna cu pãr aprins, de-April,
Care trecea odatã, prin somnu-mi de copil,
Din degetele-i roze, suave, rãsfirate,
Ningând buchete albe de stele parfumate.