Ochi, lacuri cu beþia 'nãlþãrii mele peste
Biet histrionul care eram, cu drept înalt
Penaj funingini joase de lãmpi în orb tresalt,
Fereastrã, -n zid de pânzã, tãiat-am fãrã veste.

Limpid înot de gambe ºi braþe maloneste
Rãului Hamlet! apa cu fiecare salt
O despicam ca pentru a-mi face alt ºi alt
Cavou, virgin sã intru-n vreunul din aceste.

Rîs de cimbal de aur lovit cu pumnul brusc,
Surprinsã goliciunea-mi de soarele corusc
Adie purã dintre rãcorile-i de nacrã,

O, noapte-a pielii, rînced asuprã-mi cum tresari,
Fãrã de-a ºti, vai mie! cã tot ce mã consacrã
E fardu-mi ºters de unda perfizilor gheþari.