E lunca veninoasã, când toamna e-n declin.
Cireada paºte iarbã,
Dar paºte ºi venin-
Brânduºe înflorite ca cearcãnele grele
Iar ochii tãi se-aseamãnã cu ele:
Sânt cenuºii ca toamna ce curge peste lume.
De ochii tãi mã-nveninez anume.
Gãlãgioºi copiii vin de la ºcoalã-acum-
Se aude muzicuþa departe nu ºtiu cum.
Culeg brânduºe - mame cu multe fiici aproape,-
Iar la culoare-ntocmai ca ale tale pleoape
Ce tremurã ca floarea-n dezlãnþuitul vânt.

Domol pãstorul cântã, înfiorat ºi blând.
ªi-ncet-încet cireada, cu muget leneº, lasã
pe totdeauna lunca veninoasã.