Ah! carnea-i tristã iar cãrþile, citite toate.
Sã fug, sã fug de-aici! Simt pãsãri îmbãtate
Ce zboarã printre spume ºi bolþi nemaivãzute!
Nici vechi grãdini, nici parcuri în ochii mei rãsfrânte
Nu pot reþine-un suflet, din plin scãldat de mare
O, nopþi! Nici chiar lumina pustie-a lãmpii clare
Pe foaia mea nescrisã cu albul ei de pazã,
Nici tânãra femeie cu pruncul ce-alãpteazã.
Azi vreau sã plec! O, navã, cu dulcile-þi tangaje
Sus ancora, sã mergem spre-exotice miraje!
Un vechi Plictis în care tânjesc speranþe triste
Mai crede-n fluturarea supremã de batiste!
ªi poate-acele vele ce-ademenesc furtuni,
În naufragii vântul le-aruncã în genuni,
Nici þãrm fertil, nici vele - pierduþi, pierduþi sunt toþi...
Dar inimã, ascultã-i cântând pe mateloþi!